„Fie ca mergi la un crescator sau la un adapost de caini, e important sa ai in vedere cateva informatii inainte de a aduce acasa un caine.

Daca nu te intereseaza rasa cainelui, iti recomandam sa adopti un caine comunitar oferit de o fundatie sau de un O.N.G care se ocupa cu plasarea animalelor fara stapan. Atat aceste fundatii sau O.N.G-uri cat si clinicile veterinare au persoane specializate care iti pot oferi sfaturi bune legate de ingrijirea cainilor adoptati, iti pot spune care este planul de vaccinare al cainelui, medicamentele si vitaminele de care ar avea nevoie si asa mai departe.

Selectarea unui crescator:

Daca te-ai hotarat deja ca vrei un caine de rasa si stii exact si ce rasa ti se potriveste, contacteaza crescatorul si cere sa vezi parintii puiului (inclusiv carnetele de sanatate ale acestora si pedigree-ul), conditiile in care cresc puii si viziteaza intreaga canisa. Ii vei analiza pe ei, asa cum si el te va analiza pe tine. Un crescator serios va vrea sa se asigure ca esti o persoana responsabila care te vei dedica cresterii cainelui si ca ii vei crea cainelui conditii sa devina parte din familie. La randul tau, vei analiza crescatorul pentru a te asigura ca are cunostinte temeinice despre rasa si in general despre cresterea cainilor. Ai incredere in instinctul tau, in prima impresie, atat in ceea ce priveste crescatorul ca si persoana, cat si in ceea ce priveste canisa. Casa si/sau curtea trebuie sa fie curate si fara urme de excremente. Nu trebuie sa existe un puternic miros de caini. Daca iti cumperi un caine ca si animal de companie, fii atent daca puii au fost crescuti in casa sau in custi. Puii au nevoie de socializare inca de la nastere, iar un bun crescator va tine puii undeva unde ii poate supraveghea tot timpul. Cainii care sunt tinuti in custi si primesc putina atentie din partea oamenilor vor avea o personalitate anti-sociala sau se vor speria usor de cainii adulti. Crescatorii care tin la cainii lor vor avea grija ca ei sa fie curati si sanatosi. Ei petrec mult timp cu puii si se straduiesc ca acestia sa creasca frumos si sa fie fericiti. Tocmai de aceea crescatorul va fi dispus sa treaca impreuna cu tine prin tot procesul de alegere a puiului potrivit. Crescatorul va dori sa tina legatura cu tine pe tot parcursul vietii cainelui, e posibil sa vrea sa i se trimita poze cu cainele, si sa-l mai viziteze sau sa-l vada in parc.

Daca ti se pare ceva in neregula, cauta in alta parte. In tara noastra exista acum multi crescatori si cu siguranta vei gasi unul care sa te satisfaca.

Cumpara catelul de la un crescator responsabil si respectat,  lucru ce nu poate fi prea greu. Un crescator responsabil este interesat de progresul canisei sale, ei sunt preocupati in a creste caini cat mai sanatosi si cu trasaturi specifice rasei. Verifica daca respectivul crescator este afiliat unei asociatii chinologice, precum Asociatia Chinologica Romana (AChR) sau chiar Fédération Cynologique Internationale (Federatia Chinologica Internationala – FCI). AChR si asociatiile chinologice teritoriale organizeaza concursuri de frumusete si iti pot da informatii si detalii despre crescator. Cu toate astea, asociatiile nu pot garanta cu certitudine calitatea si onestitatea crescatorilor si nici sanatatea puilor. Faptul ca acele persoane isi dedica timp si energie pentru a participa la concursurile canine poate fi insa un semn ca isi iubesc cainii si ii ingrijesc asa cum trebuie.

Majoritatea crescatorilor se bazeaza pe publicitatea pe care le-o vor face clientii multumiti. Altii isi fac publicitate in revistele de specialitate sau pe site-uri. Poti gasi un pui de calitate in acest fel, dar fii foarte atent la anunturile care par sa apara in continuu pe internet sau in ziare. Un crescator care are intotdeauna pui de vanzare probabil ca isi imperecheaza foarte des cainii sau vinde pui provenind din acele „ferme de catei „(puppy mills) care au ca prim obiectiv profitul si nu sanatatea puilor. Un crescator serios nu va avea pui pe tot parcursul anului, e posibil sa astepti dupa un pui chiar si un an.

Dupa ce ai ales un crescator, studiaza-l si roaga-l sa iti arate cel putin unul dintre parintii (femela sau masculul) puiutului. Fii atent la cum interactioneaza cainii cu crescatorul, daca sunt prietenosi si sociabili sau stau retrasi.

Cainele trebuie sa aiba neaparat pedigree. Pedigree-ul, pe lângă faptul că reprezintă unica dovadă că acel caine apartine unei anumite rase pure, este actul care atestă genealogia acestuia si care ofera, astfel, celui interesat informatii pretioase despre bagajul genetic al cainelui. Acest act de origine, este eliberat doar de Asociaţia Chinologică Romana (AChR) prin Cartea de Origine Romana (COR) şi cu avizul Federatiei Chinologice Internaţionale (FCI).

Pentru un crescator, departe de a fi o dovadă de snobism, obtinerea unui catel cu pedigree de exceptie nu este altceva decat dovada ca isi doreste un caine sanatos, fara boli genetice, un exemplar capabil, la randul lui, sa produca pui cat mai apropiati de idealul impus de standard. Astfel, solicitand un caine fara pedigree – la care cainele are dreptul prin nastere si pe care Cartea de Origine Romana oricum il eliberează – nu se va obtine o scadere din pret. Pedigree-ul in sine il costa pe crescator doar cativa zeci de lei, insa valoarea pe care pedigree-ul il poate certifica este pentru cine stie sa il aprecieze, incomensurabila.

Un caine nu trebuie să aiba pedigree pentru a fi iubit sau indragit de familia lui, însă un caine trebuie să aibă pedigree, adică un arbore genealogic, pentru a putea fi catalogat într-o rasa sau alta.

Testarea puilor:

In momentul in care ai gasit crescatorul potrivit si ai vazut puii, petrece putin timp si joaca-te cu ei. Poti sa-ti faci o impresie numai uitandu-te cum se comporta cu oamenii sau cu ceilalti caini. De exemplu, puiul dominant din cuib va veni alergand la tine, in timp ce puiul cel mai timid se va ascunde. Va trebui sa cauti un pui cu o personalitate intre acestea doua.

La varsta de 6-7 saptamani (varsta minima admisa pentru parasirea cuibului), puii iti fura imediat inima. Dar mare atentie! Alege responsabil si aloca timp suficient pentru a lua o decizie. O singura greseala poate duce la o viata nefericita atat pentru tine cat si pentru pui. Pune intrebari si asculta cu atentie raspunsurile.

Orice crescator responsabil va fi dispus sau chiar iti va sugera sa discutati in amanunt. Iti va prezenta garantiile sale, dar iti va sublinia si responsabilitatile tale. Din nou, crescatorii seriosi sunt interesati de ce se va intampla cu puii lor si vor sa fie siguri ca sunt plasati in camine primitoare si la familii care iubesc animalele. Parinti sanatosi nu inseamna intotdeauna pui sanatosi. Tine cont de faptul ca unele probleme genetice de sanatate nu se pot remarca decat dupa o anumita varsta, uneori si la 2 ani.

Comformatie si sanatate:

Fiti atenti la specificatiile standardului rasei, verificati dentitia si muscatura; la masculi, ambele testicole trebuie sa fie prezente si coborate in scrot,; evitati puii care par bolnavi (sunt prea slabi sau au burta excesiv de umflata, au picioarele deformate, supuratii la ochi, urechi sau nas, au gingii pale, sunt apatici, letargici sau le lipseste par); interesati-va de regimul alimentar al puiului si al mamei

NU CUMPARA NICIODATA  din pet-shopuri sau de pe site-uri care au la vanzare mai mult de 3-4 rase, si care iti pot aduce la comanda puiul din rasa pe care o doresti, cainii de acolo sigur vin din puppy mills-uri.

Cat costa un catel?

Atunci cand cumperi un catel, nu te gandi la ce afacere vei face si gandeste-te la avantajele de a avea un animal de companie. Pretul de achizitie al catelului nu este singurul pe care trebuie sa il iei in considerare. Trebuie sa fi constient de faptul ca puiul pe care il aduci acasa va avea nevoie de ingrijire adecvata, cum ar fi vaccinurile anuale, mancare speciala, boluri pentru hrana si apa, lesa, patut, jucarii, etc. Evalueaza-ti bine bugetul si gandeste-te daca intr-adevar iti permiti un caine.

Mai întai este important de unde achiziţionaţi puiul. In situatia în care ati optat pentru o canisã cu rezultate notabile, aveti un punct de plecare foarte bun. Exista in fiecare monta o poziţie privilegiata, in ce priveste alegerea puilor pentru cei ce fac prenotari si anume, dreptul primei alegeri atat în cazul masculilor cat si în cazul femelelor. In functie de acest aspect, se poate discuta de pretul fiecarui catel în parte. Într-o canisa serioasa, nu toti cateii vor avea acelasi pret, retineti.

Prima alegere denotã faptul cã e cel mai valoros pui din cuib, desigur dacã este ales de cineva care se pricepe, în speta crescatorul sau de catre cumparator. Un catel ales de crescãtor ca fiind cel mai bun, nu va înseamna neaparat, ca va fi la fel de valoros si in ochii celui care cumpara. Trebuie sa întelegeti insa, ca prima alegere este si cea mai scumpa, avand in vedere cã alegeti “spuma” din cuib. In primul rand trebuie clarificat scopul pentru care se alege puiul. În cazul în care optati pentru un exemplar de show , acesta trebuie sa se apropie cat mai mult de standardul rasei. Asta însemnand ca trebuie respectate anumite limite si caracteristici. Dacã e pentru pazã si protectie, va fi ales cel mai dominant pui din cuib. Daca va intereseaza doar un exemplar de companie, atunci celelalte elemente prezentate mai sus nu vor fi luate in calcul, si se va opta pentru un catel sociabil, jucaus si mai putin dominant. De regula, cei mai ieftini catei dintr-un cuib, sunt cei care se preteaza doar pentru companie.

Concluzii:

Fie ca mergi la un crescator, fie la un adapost de caini, este insa responsabilitatea ta ca si cumparator sa cercetezi cu atentie si rabdare toate posibilitatile pana cand gasesti persoana care se dedica cresterii sanatoase a puilor si plasarii lor in camine pe termen lung. Cumpararea unui catel nu este o decizie care se ia pe moment si nici nu trebuie finalizata in cateva zile. Fa-ti temele, invata, pune multe intrebari si ai rabdare, pentru a lua decizia corecta. Doar astfel vei putea avea alaturi un prieten fidel pentru multi ani.”